DLEP_IS Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi

Comunicate de presa

Acces limitat la Serviciul de Evidență a Persoanelor Iași până la finalizarea stării de urgență#1

Acces limitat la Serviciul de Evidență a Persoanelor Iași până la finalizarea stării de urgență



Accesul este în continuare LIMITAT, fiind primite doar cererile persoanelor care nu dețin act de identitate.

În această perioada  NU se primesc cereri pentru stabilirea reședinței.

În conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2020 se stabilește că "Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestor stări"

În considerarea dispozițiilor legale din Ordonanța Militară nr. 3/2020 cererile pentru eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării termenului de valabilitate, indiferent dacă au expirat în timpul stării de urgență sau anterior acestei perioade, vor fi depuse la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor după încetarea stării de urgență.

Menționăm că, în cazul în care se solicită eliberarea actului de identitate pentru un alt motiv decât pierdere, furt ori distrugere, aceștia trebuie să dovedească situația deosebită cu un document ori 
declarația de proprie răspundere potrivit modelului anexat. Solicitantul trebuie să facă trimitere cu privire la documentul în cauză ori situația deosebită pentru care solicită act de identitate.

Totodată în perioada decretării stării de urgență, în activitatea de lucru cu publicul vor fi aplicate următoarele măsuri:


- accesul cetățenilor în sediul instituției va fi admis NUMAI în programul cu publicul afișat;


- numărul solicitanților aflați la ghișeele instituției în același timp va fi limitat la maxim 6, câte o persoană la fiecare ghișeu;


- zona de așteptare va fi în exteriorul incintei, în zona centrului comercial;


- cetățenii vor urma indicațiile stricte ale polițiștilor și funcționarilor serviciului.


- suspendarea audiențelor la sediu. Soluționarea situațiilor deosebite se va face prin e-mail;


- modulul de programare on-line Acte de identitate va fi redeschis la o dată ce va fi anunțată ulterior. 

Serviciul de Stare Civilă

Adresa: Str. V. Alecsandri, nr.8,
Cod postal RO 700054;

Contact:

Serviciul de Evidenţă a Persoanelor

Adresa: Iasi, IULIUS MALL - et. 2,
Bdul. Tudor Vladimirescu

Contact:

Instrumente de accesibilitate

Mărime text