Extrasele multilingve

Eliberarea extraselor multilingve pentru actele de stare civilă: condiții și documente necesare.

În conformitate cu prevederile art. 158 alin. 1 din HG 255/2024, cererea pentru certificat duplicat/extras, formular multilingv sau adeverință cu privire la statutul civil se poate depune la orice primărie/SPCLEP din România, indiferent de localitatea în care este întocmit actul de stare civilă sau de domiciliul solicitantului. Documentul se eliberează la locul depunerii solicitării.
 

ATENȚIE! Nu se eliberează certificate sau adeverințe de naștere pentru persoanele decedate.
 

La Serviciul de Stare Civilă Iași depunerea cererii pentru duplicate/extrase, formulare multilingve și adeverința privind statutul civil se face doar pe bază de Programare Online.

 

ACTE NECESARE
-Act de identitate solicitant (titular/persoană împuternicită/avocat), în original.
După caz, procură specială autentificată notarial, cu mențiune expresă pentru obținerea extrasului/formularului multilingv.
Pentru procuri din străinătate: apostilare/supralegalizare și traducere legalizată în România.
După caz, împuternicire avocațială completată corect, cu legitimația de avocat vizată la zi.
Taxă procesare dosar: 27 lei – modalități de plată.

Acte de identitate acceptate

  • Pentru cetățenii români cu domiciliul în România: buletinul, cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie.

  • Pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate: pașaportul în care este menționat domiciliul în străinătate(CRDS) sau titlul de călătorie.

  • Pentru cetățenii străini: pașaportul turistic(cu viză română, dacă este cazul) sau actul de identitate cu care au intrat în România, pentru cetățenii statelor membre UE.

Serviciul de Stare Civilă eliberează la cerere extrase multilingve de pe actele de stare civilă privnd nașterea, căsătoria sau decesul. Acestea sunt documente care au aceași putere doveditoare ca și certificatele de stare civilă și se folosesc de către titulari și persoanele îndreptățite în fața autorităților străine din statele părți la Convenția nr.16 a Comisiei Internaționale de Stare Civilă semnată la Viena la 8 septembrie 1976, la care România a aderat în anul 2012 ( Legea nr. 65/2012).

Extrasele multilingve ale actelor de stare civilă eliberate în condițiile Convenției nr.16 de către autoritățile competente ale statelor părți, sunt recunoscute fără traducere, legalizare sau altă formalitate echivalentă și se utilizează în aceleași condiții, ca și certificatele de stare civilă pe domeniul teritorial al Convenției.

Statele semnatare ale Convenției nr. 16 sunt următoarele:

  1. Bosnia și Herțegovina
  2. Confederația Elvețiană
  3. Marele Ducat al Luxemburgului
  4. Muntenegru
  5. Regatul Belgiei
  6. Regatul Spaniei
  7. Regatul Țărilor de Jos
  8. Republica Austria
  9. Republica Bulgaria
  10. Republica Capului Verde
  11. Republica Croația
  12. Republica Elenă
  13. Republica Estonia
  14. Republica Federală Germania
  15. Republica Franceză
  16. Republica Italiană
  17. Republica Lituania
  18. Republica Macedonia
  19. Republica Moldova
  20. Republica Polonă
  21. Republica Portugheză
  22. Republica Serbia
  23. Republica Slovenia
  24. Republica Turcia
  25. România

 

Extrasele multilingve ale actelor de stare civilă privind nașterea și/sau căsătoria se eliberează titularilor sau reprezentanților legali ai acestora, iar extrasele multilingve ale actelor de stare civilă privind decesul se eliberează membrilor familiei ori altor persoane îndreptățite. Extrasele multilingve se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură specială.

Cetățenii români cu domiciliul în România se legitimează, în vederea eliberării extraselor multilingve, cu actul de identitate aflat în termen de valabilitate.

Minorii în vârstă de peste 14 ani, deținători sau nu ai unui act de identitate, au dreptul să solicite și să primească extrase multilingve de naștere sau de căsătorie în nume propriu, asistați, după caz, de unul dintre părinți sau de tutore, care semnează cererea.

Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și ai Confederației Elvețiene ale căror acte de stare civilă sunt înregistrate în România se legitimează, în vederea eliberării extraselor multilingve, cu documente de identitate eliberate de statele ai căror cetățeni sunt sau cu pașaport, aflate în termen de valabilitate.

Cetățenii români cu domiciliul în străinătate și străinii ale căror acte de stare civilă sunt înregistrate în România se legitimează, în vederea eliberării extraselor multilingve, cu pașaport valabil.

Apatrizii ale căror acte de stare civilă sunt înregistrate în România se legitimeză, în vederea eliberării extraselor multilingve, cu permis de ședere temporar sau pe termen lung ori, după caz, cu pașaport aflat în termen de valabilitate, emis în baza Convenției privind statutul apatrizilor, adoptată la New York la 28 septembrie 1954, la care România a aderat prin Legea nr.362/2005.

La cerere, solicitanților li se eliberează mai multe extrase multilingve completate în baza aceluiași act de stare civilă.

Baza legală pentru eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă:

  1. Legea nr.65 din 20 aprilie 2012 pentru Aderarea României la Convenția nr.16 a Comisiei Internaționale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, semnată la Viena la 8 septembrie 1976.
  2. H.G. nr.727 din 25 septembrie 2013 privind aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Convenției nr.16 a Comisiei Internaționale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, semnată la Viena la 8 septembrie 1976.

Convenția CIEC nr.16 referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă semnată la Viena la 8 septembrie 1976.