DLEP_IS Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi

Comunicate de presa

Program de lucru extins în vederea eliberării cărților de identitate, inclusiv în ziua Referendumul#1

Program de lucru extins în vederea eliberării cărților de identitate, inclusiv în ziua Referendumul

 

"Serviciul de Evidență a Persoanelor Iași, ca de fiecare dată, vine în sprijinul cetățenilor care doresc să-și exprime dreptul la vot. În acest sens am majorat programul de lucru cu publicul și vom soluționa cu celeritate cererile pentru persoanele care au actul de identitate expirat sau nu dețin act de identitate (pierdut sau furat).

Concret, vom lucra inclusiv in zilele Referendumului (6 și 7 octombrie) în intervalul orar 7:00-21:00.

Reamintim faptul că, deși eliberăm acte de identitate în regim de urgență, cetățeanul are obligația să prezinte toate documentele necesare, în funcție de motivul solicitării." - Marius Bodoga, Director Executiv DLEP Iaşi.

Serviciul de Stare Civilă

Adresa: Str. V. Alecsandri, nr.8,
Cod postal RO 700054;

Contact:

Serviciul de Evidenţă a Persoanelor

Adresa: Iasi, IULIUS MALL - et. 2,
Bdul. Tudor Vladimirescu

Contact: