DLEP_IS Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi

Comunicate de presa

Atenţie la valabilitatea actului de identitate !


În cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate
cetăţenii se pot prezenta
 la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa cu cel mult 180 de zile înainte, dar nu mai puţin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate.

Există
posibilitatea păstrării de către titular a vechiului act de identitate aflat în termen de valabilitate, până la emiterea noii cărţi de identitate.

În celelalte situaţii sau la împlinirea vârstei de 14 ani cetăţenii sunt obligaţi  să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la producerea evenimentului.
 
Termenele de valabilitate ale cărţii de identitate sunt:

- pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani, termenul de   valabilitate a cărţii de identitate este de 4 ani;

- pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 – 25 ani, termenul de  valabilitate a cărţii de identitate este de 7 ani;

- după împlinirea vârstei de 25 de ani, termenul de valabilitate a cărţii de identitate este de 10 ani;

- după împlinirea vârstei de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează cu termen de valabilitate permanent.


Actul de identitate expiră de ziua noastră de naştere.


Precizăm faptul că nerespectarea dispoziţiilor legale constituie contravenţie şi se sancţionează după caz, cu amenzi cuprinse între 40-80 lei.

 

 

Serviciul de Stare Civilă

Adresa: Str. V. Alecsandri, nr.8,
Cod postal RO 700054;

Contact:

Serviciul de Evidenţă a Persoanelor

Adresa: Iasi, IULIUS MALL - et. 2,
Bdul. Tudor Vladimirescu

Contact:

Instrumente de accesibilitate

Mărime text