Informaţii Evidenţa Persoanelor
Informaţii Stare Civilă
Serviciul de Stare Civilă
Adresa: Str. V. Alecsandri, nr.8,
Cod postal RO 700054;
Contact:
Serviciul de Evidenţă a Persoanelor
Adresa: Iasi, IULIUS MALL - et. 2,
Bdul. Tudor Vladimirescu
Contact:
"Având în vedere Referendumul pentru modificarea Constituţiei din perioada 6-7 octombrie 2018 reamintim cetăţenilor că exercitarea dreptului de vot se poate face NUMAI în baza unui act de identitate aflat în termen de valabilitate şi în bună stare(nedeteriorat). Astfel, în cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate vă puteţi prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor la care sunteţi arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa cu cel mult 180 de zile înainte, dar nu mai puţin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate. Solicitarea se poate face pe baza unei programări online sau a bonurilor de ordine eliberate zilnic la sediul nostru. De la începutul anului, la Serviciul de evidenţă a persoanelor Iaşi, au fost procesate 49.519 de cereri, cu 7% mai multe decât în perioada similara a anului trecut. " - Marius Bodoga, Director executiv DLEP Iaşi.
Există posibilitatea păstrării de către titular a vechiului act de identitate aflat în termen de valabilitate, până la emiterea noii cărţi de identitate.(la ridicarea noului act, cel anterior se predă).
În celelalte situaţii sau la împlinirea vârstei de 14 ani cetăţenii sunt obligaţi să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la producerea evenimentului.
Termenele de valabilitate ale cărţii de identitate sunt:
- pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani, termenul de valabilitate a cărţii de identitate este de 4 ani;
- pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 – 25 ani, termenul de valabilitate a cărţii de identitate este de 7 ani;
- după împlinirea vârstei de 25 de ani, termenul de valabilitate a cărţii de identitate este de 10 ani;
- după împlinirea vârstei de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează cu termen de valabilitate permanent.
Actul de identitate are setat, din aplicaţie, ca dată de expirare ziua naşterii.
Precizăm faptul că nerespectarea dispoziţiilor legale constituie contravenţie şi se sancţionează după caz, cu amenzi cuprinse între 40-80 lei.
SANCŢIUNI
În conformitate cu prevederile O.U. G. nr. 97 din 14 iulie 2005, republicată privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români
Încălcarea dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală a persoanelor vinovate.
ART. 43
a) nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 24 şi art. 38 alin. (4), cu amendă de la 25 lei la 50 lei;
b) nerespectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (2) şi (3), art. 39 şi 40, cu amendă de la 40 lei la 80 lei;
c) nerespectarea dispoziţiilor art. 25 şi 36, cu amendă de la 75 lei la 150 lei.
ART. 44
Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 43 şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite din cadrul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor şi de către poliţişti.
Important: Amenzile se pot achita directa la casieria Serviciului nostru din Iulius Mall, etaj 2.
CAPITOLUL V - Sancţiuni
a) nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 24 şi art. 38 alin. (4), cu amenda de la 25 lei la 50 lei;
ART. 16
(1) Minorilor care la împlinirea vârstei de 14 ani se găsesc internaţi, în condiţiile legii, în centre specializate aflate sub autoritatea serviciilor publice de asistenţă socială li se eliberează acte de identitate prin grija acestor servicii de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă.
ART. 23
(1) Titularii actelor de identitate, precum şi autorităţile publice prevăzute la art. 22 sunt obligaţi să ia măsuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora.
ART. 24
(1) Persoana care a găsit sau a intrat în mod fortuit în posesia unui act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună ori să îl trimită, în termen de 24 de ore, la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.
(2) Actul de identitate declarat pierdut sau furat, care a fost ulterior găsit de titular, trebuie predat în termen de 48 de ore la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor unde a fost declarat evenimentul
ART. 38
(4) Responsabilul cărţii de imobil are obligaţia să înscrie, pe baza actului de identitate, persoanele care domiciliază sau au reşedinţa în imobilul respectiv şi să o prezinte, la cerere, poliţiştilor sau lucrătorilor serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
b) nerespectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (2) şi (3), art.39 şi 40, cu amenda de la 40 lei la 80 lei;
ART. 15
(1) În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea actului de identitate, prezentând, după caz, documentele menţionate la art. 14 alin. (3) şi (4).
ART. 18
(1) Orice modificări, adăugări sau menţiuni, altele decât cele prevăzute de lege, înscrise în actul de identitate sunt interzise şi atrag nulitatea acestuia.
ART. 19
(2) În termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) - j), titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate, prezentând documentele prevăzute la art. 14 alin. (3), (4) sau (5).
(3) Cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, titularul sau reprezentantul legal al acestuia are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate, prezentând documentele prevăzute la art. 14 alin. (3), (4) sau (5).
ART. 39
(1) Persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţă în termen de 15 zile de la mutare.
(2) Persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de identitate responsabilului cărţii de imobil, la solicitarea acestuia, pentru actualizarea cărţii de imobil.
c) nerespectarea dispoziţiilor art. 25, art. 34 alin. (2) şi art. 36, cu amendă de la 75 lei la 150 lei.
ART. 25
(1) Actul de identitate al unei persoane fizice nu poate fi reţinut în afara cazurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2) Este interzisă darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanţiepentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către persoanele neautorizate
ART. 36
Persoana care găzduieşte o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a), are obligaţia de a anunţa poliţia sau serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul unde este situat imobilul.
Serviciul de Stare Civilă
Adresa: Str. V. Alecsandri, nr.8,
Cod postal RO 700054;
Contact:
Serviciul de Evidenţă a Persoanelor
Adresa: Iasi, IULIUS MALL - et. 2,
Bdul. Tudor Vladimirescu
Contact: